Influența Informațională și cea Normativă. Sau de ce există șanse mari să umblăm în chiloți.

De-a lungul timpului cercetătorii din domeniul psihologiei sociale au explicat o mare parte din comportamentul uman prin raportarea individului la normele sociale sau prin presiunea internă pe care o simte individul de a adera la opiniile și comportamentele celorlalți. Cei care au studiat acest domeniu au identificat două motivații ale conformismului la normele sociale: influența informațională și cea normativă.
În prima dintre ele, influența informațională, punctul de vedere al individului apare ca rezultat al acceptării informației obținute de la altcineva ca evidența despre realitate. Vedem asta destul de des în rândul consumatorilor de TV. Există și o vorbă proaspătă în cultura urbană: “€œSpune-mi la ce post de televiziune te uiți, că să îți spun ce gândesti”.

Cea de-a două motivație a conformismului este influența normativă prin care acțiunile celorlalți ne oferă informații despre cele mai potrivite maniere de a reacționa din punctul de vedere al acceptării sociale a acțiunilor noastre, generând astfel modele comportamentale. Citeam pe Facebook acum ceva vreme un post al lui Morgan Freeman despre masacrul din Connecticut, în care blama televiziunile pentru publicitatea pe care o făceau criminalului, fără a spune mare lucru despre victime. Exact această manieră de centrare pe un tip de individ, în cazul de față criminalul, duce la formarea de comportamente prin influența normativă. Data viitoare când un tânăr din SUA se va simți frustrat, va avea la “€œîndemână” o armă și un model comportamental pe care media l-a ajutat să îl înțeleagă.

Influența informațională nu este legată în mod direct de sentimentul de apartenență, însă influența normativă izvorăște direct din dorința oamenilor de a nu fi respinși de grup. Cei care deviază prea mult de la comportamentul majorității sau care violează normele sociale riscă să fie neapreciați sau chiar izolați. În timp ce a fi puțin diferit denotă originalitate, abaterea severă de la normă te transformă într-o persoană bizară cu care ceilalți nu vor să aibă prea mult de-a face.

Conformitatea este deseori asimilată superficialității, însă privită din perspectiva apartenenței la grup aceasta devine un mecanism natural și adaptativ. Pentru că satisfacția celor mai multe nevoi personale sau sociale necesită să fim cel puțin tolerați de ceilalți, un individ care nu își calibrează comportamentul la normele sociale și la acțiunile celorlalți riscă să nu-și poată satisface nevoile de bază.
Problema nu este că avem o doză de conformism înrădăcinat genetic, ca ființe sociale, ci că unele norme care ghidează comportamentul uman pot duce la acțiuni dăunătoare pentru noi și pentru ceilalți.

Ținând cont de influența informațională și de cea normativă, exercitată de mass media, cum își formează opiniile și ce modele comportamentale au cei care sunt acum la vârsta la care își consolidează discernământul? Se raportează oare la grupul oamenilor de cultură, a celor care valorizează educația și bunul simț? Puțin probabil!
Ce rost are să îți mai tragi o izmană pe tine dacă toată lumea umblă în chiloți?
Mulțumesc D-le Pleșu pentru acest punct de vedere perfect articulat: http://adevarul.ro/news/societate/romania-chiloti-1_50f3b3c356a0a6567e7dd4df/index.html

 

Leave a Comment

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *


NOTE - You can use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Get Adobe Flash player