Monthly Archives: iunie 2012

Vanzarea de idei – Primacy & Regency Effect

Sa zicem ca ai o idee foarte tare si vrei sa o prezinti colegilor tai. Ai zece argumente in favoarea ei. Trei dintre argumente sunt foarte puternice (ti-au confirmat si altii carora le-ai povestit ideea  si in plus le simti si tu) si sapte sunt relativ slabe. Care este ordinea in care le expui in cadrul prezentarii tale?

Exista doua concepte in psihologie, pe care daca le sudam, ajungem la o concluzie frumoasa si posibil folositoare.

Primul dintre ele, se numeste Primacy Effect (parca suna mai bine decat “efectul informatiei primare”) si, consta in predispozitia umana de a retine mai bine informatiile prezentate la inceputul unui sir de idei.

Al doilea concept este Regency Effect, care spune ca o sa retinem mai bine acele aspecte, pe care le auzim spre finalul unei prezentari.

Pare ca se contrazic putin, insa, daca le gandim impreuna, rezulta ca, ce prezentam la mijlocul prelegerii noastre, are impactul cel mai mic asupra ascultatorilor.

Pentru a beneficia de avantajele ambelor efecte, o idee excelenta este sa prezinti cele trei argumente puternice despre care povesteam, la inceput si sa inchizi sumarizand aceleasi trei argumente puternice deja  prezentate.

Daca esti mai “science” de felul tau, gasesti aici cateva concluzii din munca lui David Sousa, consultant in neurostiinte educationale: http://www.lancsngfl.ac.uk/curriculum/math/download/file/How%20the%20Brain%20Learns%20by%20David%20Sousa.pdf

 

Bloc de 30 de etaje ridicat in 15 zile (video)

In 2 minute si jumatate poti vedea cum se ridica un bloc super-tehnologizat, de 30 de etaje in 15 zile. Unde? In China, normal! :

Citesti si castigi! Numai in penitenciarele din Brazilia!

In Brazilia daca ai comis vreo fapta ilegala si ai ghinionul sa fii arestat, ai o maniera noua de a-ti reduce pedeapsa. La fiecare carte pe care o citesti primesti o reducere a pedepsei cu 4 zile. Exista si o limitare: nu poti sa iti reduci pedeapsa cu mai mult de 48 de zile intr-un an. Adica esti premiat cu zile de libertate in limita a 12 carti pe an. Ca sa dovedesti ca ai citit cartea trebuie sa faci un eseu lizibil si fara greseli gramaticale.

Cei care au contribuit la aprobarea legii, sunt de parere ca detinutii vor fi niste persoane mai bune la parasirea penitenciarelor.

Oare cand o sa vedem si pe la noi astfel de proiecte destepte?

3 citate de la Dan Pink

“Live as if you were living already for the second time and as if you had acted the first time as wrongly as you are about to act now.” – Viktor Frankl

“Remembering that you are going to die is the best way I know to avoid the trap of thinking you have something to lose.”
– Steve Jobs

“Being a professional is doing the things you love to do — even on the days you don’t feel like doing it.” –Julius Erving

Am ales sa nu le traduc. Parca suna mai bine in engleza.

L-am descoperit de Dan Pink si o parte din ideile sale fascinante prin intermediul cartii sale Drive: The Surprising Truth About What Motivates Us, carte ce a fost publicata si in limba romana la editura Publica.

Despre autoritate – Experimentul lui Stanley Milgram

In Iulie 1961, Stanley Milgram a conceput si desfasurat un experiment care avea sa schimbe lumea psihologiei si a stiintelor umaniste in general. Subiectul experimentului a fost inspirat de atrocitatile comise de nazisti in al II-lea razboi mondial si a incercat sa identifice pana unde pot merge oamenii sub presiunea autoritatii.
Subiectii acestui experiment au fost barbati cu varsta cuprinsa intre 20 si 50 de ani si cu o educatie variata(de la absolventi de 8 clase pana la doctoranzi). Acestia au fost recrutati pentru experiment spunandu-li-se ca vor participa la o cercetare privitoare la capacitatea de memorare.
Dupa intrarea in laboratorul universitatii Yale, subiectul primea rolul “profesorului” care trebuia sa ii administreze socuri electrice unui invatacel-complice, in functie de performanta acestuia in memorarea unor informatii, sub indrumarea omului de stiinta care intruchipa autoritatea. De fiecare data cand invatacelul facea o greseala, subiectul trebuia sa ii administreze un soc electric, crescator ca intensitate,pe o scara de la soc usor pana la XXX,ultima fiind corespunzatoare pericolului de moarte. Din camera alaturata se auzeau diferite zgomote, mimate de complice, in functie de gradul de intensitate al socului electric administrat de subiect. In momentul cand subiectul se opunea sau incerca sa obiecteze in fata omului de stiinta imbracat in halatul alb, acesta ii spunea:” Experimentul cere sa continuati”.
Rezultatele au uimit intreaga comunitate stiintifica : 65% dintre subiecti au administrat unui subiect socuri electrice cu potential letal, doar pentru ca acesta nu a memorat corect o lista de cuvinte. 100% dintre cei testati au administrat socuri electrice despre care stiau ca sunt intense(285 volti).
Experimentele ulterioare realizate pe un grup de control(lipsit de prezenta unei autoritati) au demonstrat ca 80% dintre subiecti se opresc la o intensitate de 120 din maximul de 450 de volti.
Concluziile au fost validate de alti cercetatori care au dovedit ca sexul subiectului, categoria socio-profesionala, sexul persoanei careia i se administreaza socuri electrice sau varsta subiectului, nu sunt variabile care sa influenteze obedienta fata de autoritate.
In prezenta unei autoritati, subiectul nu considera ca este autonom, ci se proiecteaza intr-un simplu agent al autoritatii.
Experimentul lui Milgram nu demonstreaza ca oamenii vor face orice pentru cel care detine autoritatea. Daca, de exemplu, cercetatorul le-ar fi cerut subiectilor sa isi administreze lor o serie de socuri electrice generatoare de durere, ar fi avut parte probabil de proteste generoase.
Concluzia mea…

…este ca intr-un regim in care exista o structura decizionala clara, responsabilitatile si ierarhiile sunt bine definite, inputul directiv al unei persoane cu autoritate poate sa duca la somnul ratiunii, executantul putand sa ia decizii in detrimentul semenilor sai pentru ca responsabilitatea nu este a sa. El doar executa ordinul iar consecintele personale si etica trag un pui de somn la umbra autoritatii. Genul de organizatie expusa cateva randuri mai sus este una cu puternic iz militarizat. Sa nu uitam insa ca multe companii din jurul nostru functioneaza INCA pe modele de business Taylor-iste, cu influente solide din lumea armata.
Cand autoritatea se imbina cu concepte precum misiune, obiective, resurse competitie, planuri strategice, tactici, victorii sau slabiciuni ale adversarilor, este simplu sa incetezi sa te mai gandesti la oameni.
Cred in empowerment ca o solutie la procesul defectuos de luare a deciziilor in business.

Virus periculos – Mandatory Optimism

Ca de obicei, domnii de la RSA, geniali! Zambeste sau mori:

Get Adobe Flash player