Category Archives: Psihologie

Despre fericire

Jennifer Aeker de la Stanford University povestește în clipul de mai jos câteva lucruri despre fericire.

În cadrul unui studiu,cei de la Stanford au întrebat ce generează starea de fericire: trăirile intense, aventuroase sau liniștea, lipsa de griji. Cei cu vârstă cuprinsă între 14-20 de ani au fost preponderent de acord cu prima variantă iar cei peste 40 de ani au ales a două variantă.

Se pare însă că diferența nu este hormonală sau neurologică ci își are rădăcinile în mindset, vorba englezului. În versiunea doi a experimentului le-au spus tinerilor să respire adânc și să se concentreze pe prezent,făcând astfel un switch către mindset-ul unui adult, apoi le-au adresat aceiași întrebare. De data asta răspunsul a fost similar cu cel oferit de cei cu vârste mai ridicate.

Ce se întâmplă dacă încerci să te gâdili singur?

De obicei nu se întâmplă mare lucru. Se pare că este destul de simplu pentru ceilalți să ne gâdile însă mult mai greu dacă încercăm să facem asta singuri. Explicația pe care o dau niște domni de știință este că, creierul nostru va interpreta mișcarea degetelor înainte să fim conștienți de atingere.

Extrapolând de la subiectul cu gâdilatul se pare că de câte ori încercam să prezicem ce se va întâmpla este foarte probabil ca acel lucru să nu fie amuzant.

Să spunem că îți place sucul de portocale. Atunci când primești un pahar cu suc creierul tău secretă neurotransmițători, mai exact dopamină. Dacă ți se spune că vei primi sucul de portocale mai târziu, creierul tău secretă cea mai mare parte din dopamină la primirea mesajului, nu când îți este servit sucul.

Se pare că predictibilitatea și controlul distrug sentimentul de bucurie. Poate de aceea ne place tuturor să călătorim în locuri unde nu am mai fost sau să primim cadouri surpriză în loc să le alegem singuri.

Unul dintre autorii mei preferați, Tor Norretranders are și o formulă matematică pe acest subiect :

Joy x Control ≤ 1 .

Despre onestitate by Dan Ariely

Pe langa prezentarea geniala a conceptului, clasica pentru cei de la RSA, o sa dezvalui si eu ceva ce mi-a placut din continut : Magnitudinea lipsei de onestitate pe care o vedem in societate nu este generata de cei care “dau tunuri” ci de oameni buni care fac bine dar uneori triseaza doar putin.

In plus, Ariely ne ofera trei teorii pentru care confesiunea sau spovedania pe meleagurile noastre preponderent ortodoxe, functioneaza ca instrument ce ar putea eradica lipsa de onestitate.

Daca va suna bine si vreti sa aprofundati subiectul, cartea tocmai a fost publicata la editura Publica!

Vanzarea de idei – Primacy & Regency Effect

Sa zicem ca ai o idee foarte tare si vrei sa o prezinti colegilor tai. Ai zece argumente in favoarea ei. Trei dintre argumente sunt foarte puternice (ti-au confirmat si altii carora le-ai povestit ideea  si in plus le simti si tu) si sapte sunt relativ slabe. Care este ordinea in care le expui in cadrul prezentarii tale?

Exista doua concepte in psihologie, pe care daca le sudam, ajungem la o concluzie frumoasa si posibil folositoare.

Primul dintre ele, se numeste Primacy Effect (parca suna mai bine decat “efectul informatiei primare”) si, consta in predispozitia umana de a retine mai bine informatiile prezentate la inceputul unui sir de idei.

Al doilea concept este Regency Effect, care spune ca o sa retinem mai bine acele aspecte, pe care le auzim spre finalul unei prezentari.

Pare ca se contrazic putin, insa, daca le gandim impreuna, rezulta ca, ce prezentam la mijlocul prelegerii noastre, are impactul cel mai mic asupra ascultatorilor.

Pentru a beneficia de avantajele ambelor efecte, o idee excelenta este sa prezinti cele trei argumente puternice despre care povesteam, la inceput si sa inchizi sumarizand aceleasi trei argumente puternice deja  prezentate.

Daca esti mai “science” de felul tau, gasesti aici cateva concluzii din munca lui David Sousa, consultant in neurostiinte educationale: http://www.lancsngfl.ac.uk/curriculum/math/download/file/How%20the%20Brain%20Learns%20by%20David%20Sousa.pdf

 

Despre autoritate – Experimentul lui Stanley Milgram

In Iulie 1961, Stanley Milgram a conceput si desfasurat un experiment care avea sa schimbe lumea psihologiei si a stiintelor umaniste in general. Subiectul experimentului a fost inspirat de atrocitatile comise de nazisti in al II-lea razboi mondial si a incercat sa identifice pana unde pot merge oamenii sub presiunea autoritatii.
Subiectii acestui experiment au fost barbati cu varsta cuprinsa intre 20 si 50 de ani si cu o educatie variata(de la absolventi de 8 clase pana la doctoranzi). Acestia au fost recrutati pentru experiment spunandu-li-se ca vor participa la o cercetare privitoare la capacitatea de memorare.
Dupa intrarea in laboratorul universitatii Yale, subiectul primea rolul “profesorului” care trebuia sa ii administreze socuri electrice unui invatacel-complice, in functie de performanta acestuia in memorarea unor informatii, sub indrumarea omului de stiinta care intruchipa autoritatea. De fiecare data cand invatacelul facea o greseala, subiectul trebuia sa ii administreze un soc electric, crescator ca intensitate,pe o scara de la soc usor pana la XXX,ultima fiind corespunzatoare pericolului de moarte. Din camera alaturata se auzeau diferite zgomote, mimate de complice, in functie de gradul de intensitate al socului electric administrat de subiect. In momentul cand subiectul se opunea sau incerca sa obiecteze in fata omului de stiinta imbracat in halatul alb, acesta ii spunea:” Experimentul cere sa continuati”.
Rezultatele au uimit intreaga comunitate stiintifica : 65% dintre subiecti au administrat unui subiect socuri electrice cu potential letal, doar pentru ca acesta nu a memorat corect o lista de cuvinte. 100% dintre cei testati au administrat socuri electrice despre care stiau ca sunt intense(285 volti).
Experimentele ulterioare realizate pe un grup de control(lipsit de prezenta unei autoritati) au demonstrat ca 80% dintre subiecti se opresc la o intensitate de 120 din maximul de 450 de volti.
Concluziile au fost validate de alti cercetatori care au dovedit ca sexul subiectului, categoria socio-profesionala, sexul persoanei careia i se administreaza socuri electrice sau varsta subiectului, nu sunt variabile care sa influenteze obedienta fata de autoritate.
In prezenta unei autoritati, subiectul nu considera ca este autonom, ci se proiecteaza intr-un simplu agent al autoritatii.
Experimentul lui Milgram nu demonstreaza ca oamenii vor face orice pentru cel care detine autoritatea. Daca, de exemplu, cercetatorul le-ar fi cerut subiectilor sa isi administreze lor o serie de socuri electrice generatoare de durere, ar fi avut parte probabil de proteste generoase.
Concluzia mea…

…este ca intr-un regim in care exista o structura decizionala clara, responsabilitatile si ierarhiile sunt bine definite, inputul directiv al unei persoane cu autoritate poate sa duca la somnul ratiunii, executantul putand sa ia decizii in detrimentul semenilor sai pentru ca responsabilitatea nu este a sa. El doar executa ordinul iar consecintele personale si etica trag un pui de somn la umbra autoritatii. Genul de organizatie expusa cateva randuri mai sus este una cu puternic iz militarizat. Sa nu uitam insa ca multe companii din jurul nostru functioneaza INCA pe modele de business Taylor-iste, cu influente solide din lumea armata.
Cand autoritatea se imbina cu concepte precum misiune, obiective, resurse competitie, planuri strategice, tactici, victorii sau slabiciuni ale adversarilor, este simplu sa incetezi sa te mai gandesti la oameni.
Cred in empowerment ca o solutie la procesul defectuos de luare a deciziilor in business.

Get Adobe Flash player