Category Archives: Fără categorie

Munca în vremea vacanței

Aud tot mai des în mediul de afaceri că se discută despre echilibrul muncă-viață (work-life balance).

În urma unor discuții cu unul dintre colegii mei, am realizat că acest echilibru poate fi unul periculos. “Dezlipirea” muncii de viața personală poate să fie sursa principală de conflict pe care o simt când mă gândesc la acest concept. Dacă munca nu este viață, înseamnă că problema este ascunsă în muncă sau, mai specific, în cât de mult sens aduce munca în viața individului care își pune această problemă. În momentul în care munca depășește în mintea mea timpul pe care îl vând unei companii pentru bani, aceasta începe să-mi ofere auto-actualizare, definită de Maslow ca fiind nevoia umană de a fructifica la maxim capacitățile proprii, pentru a deveni din ce în ce mai bun.

Seth Godin povestește în cartea sa, Triburi , cum într-o dimineață la 4 AM își verifica emailul în holul hotelului în care își petrecea vacanța. Două persoane, cazate în același hotel cu el, l-au observat și au comentat despre cât de trist este să îți verifici emailul și când ești în vacanță. Epifania pe care a avut-o Godin în acel moment l-a făcut să realizeze că munca lui îi aducea atât de multă satisfacție, încât nu viața lui era tristă, ci a celor care timp de 2 sau 4 săptămâni pe an încearcă să uite total ce fac în celelalte 48-50 de săptămâni. Munca în concediu, atunci când nu este însoțită de grimase de dezgust sau enervare, are legătură cu pasiunea.

Atunci când sunt pasionat de ceea ce fac, am un obiectiv clar, pot să observ progresul pe care îl fac și dificultatea sarcinii este perfect corelată cu nivelul abilităților mele, am șanse mari să experimentez o stare de flux. Astfel, ceea ce fac, chiar dacă este etichetat drept muncă, îmi poate oferi mai multă satisfacție decât simplul stat la soare.

Departe de mine gândul să recomand munca în vacanta ca fiind cea mai bună strategie de relaxare, însă atunci cand suntem motivați intrinsec în ceea ce numim muncă, activitatea cu pricina ne poate aduce satisfacție indiferent când alegem să o facem. Dacă, însă, atunci când suntem în vacanță, avem o reacție puternic negativă la orice are legătură cu munca, merită să aruncăm o privire atentă la cât de mulțumiți suntem cu ceea ce facem zi de zi.

Driven to Lead by Paul R. Lawrence

Ce face fiinta umana sa fie capabila de a livra leadership catre semenii sai ?

“Celelalte” animale detin instinctul (drive-ul) de a obtine ceea ce au nevoie (hrana, adapost, sex etc) si de a se apara de amenintari. Oamenii detin si ei aceste doua drive-uri insa au inca doua in plus : drive-ul de a crea si a mentine relatii de colaborare si drive-ul de a intelege, de a cunoaste.

Creierele noastre au evoluat intr-o maniera capabila sa permita celor patru drive-uri sa relationeze iar aceasta relationare este mediata de cortexul profrontal, o parte achizitionata “proaspat” din perspectiva evolutionista.

Suntem creati sa realizam lucruri impreuna cu ceilalti, sa conducem si sa urmam, sa invatam unii de la ceilalti, sa avem incredere in ceilalti si sa ii protejam. Am evoluat sa facem toate acestea in grupuri si s-a dovedit ca aceasta este o metoda excelenta pentru supravietuire.

Pentru a putea exercita leadership in cadrul unui grup e nevoie de self-leadership iar acesta din urma isi are originile la nivel cerebral.

Paul Lawrance in cartea sa “Driven to Lead” sustine cu argumente puternice ca leadershipul este de fapt o maniera aparte de luare a deciziilor.

O carte excelenta scrisa intr-o maniera captivanta pentru cei care cauta o abordare evolutionista a leadershipului.

Talent is overrated by Geoff Colvin

Priveste-ti prietenii, rudele, colegii. Cum isi petrec zilele? Probabil muncind, la fel ca majoritatea oamenilor. Dar cat de bine fac ceea ce fac? Raspunsul cel mai probabil este ca se descurca BINE. Fac lucrurile atat de bine incat sa le convina si sa li se permita sa  faca in continuare ceea ce fac.
In cartea sa “Talent is Overrated”, Geoff Colvin spulbera miturile legate de performanta.

Daca suntem intrebati de ce unii oameni sunt “outstanding” in ceea ce fac, de obicei, avem doua raspunsuri : pentru ca muncesc din greu si pentru ca sunt talentati. In timp ce primul raspuns este partial adevarat, pentru cea de-a doua afirmatie nu exista dovada stiintifica.

Factorul ce explica cel mai bine performanta de top (indiferent ca este vorba de muzica, sah sau business) este ceea ce cercetatorii denumesc “deliberate practice” (in traducere libera – practica deliberata). Mai exact, expresia inseamna sa “spargi” activitatea la care vrei sa fi foarte bun in bucatele foarte mici si sa exersezi enorm de mult acele comportamente, in afara zonei de confort, beneficiind de feedback continuu din partea unui coach.
“Practica deliberata” consta in ”a te impinge” mai departe de ceea ce faci in prezent. Presupune sa nu te multumesti cu nivelul actual de performanta pe care il ai si sa vrei sa iti depasesti limitele actuale, stiind ca exista ceva mai bun dincolo de ele.

Provocarea este sa exersam in afara zonei de confort, adica in zona de invatare, fara a creste, insa, dificultatea sarcinii astfel incat sa o ducem in zona de panica.
Poate parea simplu la prima vedere, insa, presupune mult efort si un mindset de campion pentru ca trebuie sa lucrezi la acele lucruri la care nu esti bun. Doare sa faci asta si nu este ceea ce facem zi de zi. Asta explica de ce experienta nu aduce, neaparat, o crestere in performanta.
Diferenta intre a exersa pur si simplu si “practica deliberata” este data de volumul mare de repetitii in cazul celei de-a doua. Urmatorul lucru care conteaza este sa petreci mult timp, foarte mult timp exersand.
Geoff Colvin vine si confirma cele spuse de Malcolm Gladwell in cartea sa Outliars : “pentru a ajunge la o performanta superioara in majoritatea domeniilor ai nevoie de aproximativ 10 ani de practica sau 10.000 de ore.”

Patru aspecte NU pot prezice performanta de top : Inteligenta(IQ-ul), Memoria, Experienta si Abilitatile innascute.
M-as bucura daca am reusit sa te fac curios . Cartea merita fiecare euro cent(nu a aparut inca tradusa in limba romana)!

Efectul N. Legătura între motivație și competiție

Într-un experiment legat de motivație, unor indivizi li s-a cerut să termine un chestionar în primii 20% din perspectiva timpului de răspuns. Rezultatele au arătat că subiecții care credeau că vor concura împotriva a 10 participanți au terminat chestionarul semnificativ mai repede decât cei care credeau că sunt în competiție cu 100 de persoane.

Într-un alt experiment subiecților le-a fost expusă următoarea ipoteză: “Alergi într-o cursă de 5000 metri împotriva altor concurenți cu abilități asemănătoare ție. Ți s-a spus la începutul cursei că toți cei care termina în primi 10% vor câștiga un premiu de 1000 de dolari. Cât de repede ai alerga, pe o scară de la 1(mai repede decât de obicei) la 7(viteza ta maximă)?” Jumătate dintre subiecți au fost informați că vor concura cu 50 de persoane iar cealaltă jumătate că vor fi 500 de participanți la cursa respectivă. Concluzia experimentului a fost că în funcție de numărul celor cu care credeau că o să concureze, indivizii au fost dispuși să investească efort într-o manieră diferită: într-o competiție ar alerga cu o viteză mai mare împotriva a 50 de concurenți decât atunci când ar concura împotriva a 500 de persoane.

Efectul N se manifestă în sarcinile individuale dublate de condiții concurențiale. Cu cât N(numărul de participanți din competiție) crește, cu atât comparația socială devine mai puțin importantă și scade nivelul motivației de a intra în competiție.

Efectul N are implicații puternice în design-ul competițiilor interne din organizații.

Dacă vine vorba de concursuri adresate oamenilor din sales, Efectul N spune că dacă numărul celor cărora li se adresează competiția respectivă este prea mare atunci nivelul de efort pe care îl vor depune participanții va fi unul diminuat.

Pentru a evita Efectul N, ca inițiator al concursului, poți fie să creezi o competiție pe regiune/locație sau poate și mai bine să generezi mai multe concursuri pe niveluri de senioritate astfel încât și percepția legată de nivelul de abilități al concurenților să fie una pozitivă.

Photo credentials : http://missshortskirt.wordpress.com/2011/04/17/running-through-my-dreams-all-night/

Despre fericire

Jennifer Aeker de la Stanford University povestește în clipul de mai jos câteva lucruri despre fericire.

În cadrul unui studiu,cei de la Stanford au întrebat ce generează starea de fericire: trăirile intense, aventuroase sau liniștea, lipsa de griji. Cei cu vârstă cuprinsă între 14-20 de ani au fost preponderent de acord cu prima variantă iar cei peste 40 de ani au ales a două variantă.

Se pare însă că diferența nu este hormonală sau neurologică ci își are rădăcinile în mindset, vorba englezului. În versiunea doi a experimentului le-au spus tinerilor să respire adânc și să se concentreze pe prezent,făcând astfel un switch către mindset-ul unui adult, apoi le-au adresat aceiași întrebare. De data asta răspunsul a fost similar cu cel oferit de cei cu vârste mai ridicate.

Influența Informațională și cea Normativă. Sau de ce există șanse mari să umblăm în chiloți.

De-a lungul timpului cercetătorii din domeniul psihologiei sociale au explicat o mare parte din comportamentul uman prin raportarea individului la normele sociale sau prin presiunea internă pe care o simte individul de a adera la opiniile și comportamentele celorlalți. Cei care au studiat acest domeniu au identificat două motivații ale conformismului la normele sociale: influența informațională și cea normativă.
În prima dintre ele, influența informațională, punctul de vedere al individului apare ca rezultat al acceptării informației obținute de la altcineva ca evidența despre realitate. Vedem asta destul de des în rândul consumatorilor de TV. Există și o vorbă proaspătă în cultura urbană: “€œSpune-mi la ce post de televiziune te uiți, că să îți spun ce gândesti”.

Cea de-a două motivație a conformismului este influența normativă prin care acțiunile celorlalți ne oferă informații despre cele mai potrivite maniere de a reacționa din punctul de vedere al acceptării sociale a acțiunilor noastre, generând astfel modele comportamentale. Citeam pe Facebook acum ceva vreme un post al lui Morgan Freeman despre masacrul din Connecticut, în care blama televiziunile pentru publicitatea pe care o făceau criminalului, fără a spune mare lucru despre victime. Exact această manieră de centrare pe un tip de individ, în cazul de față criminalul, duce la formarea de comportamente prin influența normativă. Data viitoare când un tânăr din SUA se va simți frustrat, va avea la “€œîndemână” o armă și un model comportamental pe care media l-a ajutat să îl înțeleagă.

Influența informațională nu este legată în mod direct de sentimentul de apartenență, însă influența normativă izvorăște direct din dorința oamenilor de a nu fi respinși de grup. Cei care deviază prea mult de la comportamentul majorității sau care violează normele sociale riscă să fie neapreciați sau chiar izolați. În timp ce a fi puțin diferit denotă originalitate, abaterea severă de la normă te transformă într-o persoană bizară cu care ceilalți nu vor să aibă prea mult de-a face.

Conformitatea este deseori asimilată superficialității, însă privită din perspectiva apartenenței la grup aceasta devine un mecanism natural și adaptativ. Pentru că satisfacția celor mai multe nevoi personale sau sociale necesită să fim cel puțin tolerați de ceilalți, un individ care nu își calibrează comportamentul la normele sociale și la acțiunile celorlalți riscă să nu-și poată satisface nevoile de bază.
Problema nu este că avem o doză de conformism înrădăcinat genetic, ca ființe sociale, ci că unele norme care ghidează comportamentul uman pot duce la acțiuni dăunătoare pentru noi și pentru ceilalți.

Ținând cont de influența informațională și de cea normativă, exercitată de mass media, cum își formează opiniile și ce modele comportamentale au cei care sunt acum la vârsta la care își consolidează discernământul? Se raportează oare la grupul oamenilor de cultură, a celor care valorizează educația și bunul simț? Puțin probabil!
Ce rost are să îți mai tragi o izmană pe tine dacă toată lumea umblă în chiloți?
Mulțumesc D-le Pleșu pentru acest punct de vedere perfect articulat: http://adevarul.ro/news/societate/romania-chiloti-1_50f3b3c356a0a6567e7dd4df/index.html

Ce se întâmplă dacă încerci să te gâdili singur?

De obicei nu se întâmplă mare lucru. Se pare că este destul de simplu pentru ceilalți să ne gâdile însă mult mai greu dacă încercăm să facem asta singuri. Explicația pe care o dau niște domni de știință este că, creierul nostru va interpreta mișcarea degetelor înainte să fim conștienți de atingere.

Extrapolând de la subiectul cu gâdilatul se pare că de câte ori încercam să prezicem ce se va întâmpla este foarte probabil ca acel lucru să nu fie amuzant.

Să spunem că îți place sucul de portocale. Atunci când primești un pahar cu suc creierul tău secretă neurotransmițători, mai exact dopamină. Dacă ți se spune că vei primi sucul de portocale mai târziu, creierul tău secretă cea mai mare parte din dopamină la primirea mesajului, nu când îți este servit sucul.

Se pare că predictibilitatea și controlul distrug sentimentul de bucurie. Poate de aceea ne place tuturor să călătorim în locuri unde nu am mai fost sau să primim cadouri surpriză în loc să le alegem singuri.

Unul dintre autorii mei preferați, Tor Norretranders are și o formulă matematică pe acest subiect :

Joy x Control ≤ 1 .

Despre onestitate by Dan Ariely

Pe langa prezentarea geniala a conceptului, clasica pentru cei de la RSA, o sa dezvalui si eu ceva ce mi-a placut din continut : Magnitudinea lipsei de onestitate pe care o vedem in societate nu este generata de cei care “dau tunuri” ci de oameni buni care fac bine dar uneori triseaza doar putin.

In plus, Ariely ne ofera trei teorii pentru care confesiunea sau spovedania pe meleagurile noastre preponderent ortodoxe, functioneaza ca instrument ce ar putea eradica lipsa de onestitate.

Daca va suna bine si vreti sa aprofundati subiectul, cartea tocmai a fost publicata la editura Publica!

5 lucruri pe care trebuie să le știi ca public speaker

1. Oamenii învață mai bine în sesiuni de câte 20 de minute. Cât de des rupi ritmul în prezentările tale?

2. Canalele senzoriale sunt în competiție pentru atenția ascultătorilor tăi. Văzul iese mereu câștigător!

3. Ceea ce spui este numai o parte din prezentarea ta. Comunici și atunci când nu folosești cuvinte!

4. La sfârșitul prezentării folosește un “call to action”!

5. Cei care te ascultă se viruseaza de la emoțiile și sentimentele tale. Ce fel de virus transmiți?

Și o prezentare grafică excepțională pe această temă:

E bine pentru economie să deținem casa în care locuim?

Procentul oamenilor care au o casă în proprietate, influențează bunăstarea unei țări?

Iată o statistică pe națiuni despre procentul celor care dețin o casă:

1. România, 97.5%

2. Lituania, 93.1%

3. Croația, 90.1%

4. Slovacia, 90.0%

Și cele mai mici rate:

1. Elveția, 44.3%

2. Germania, 53.2%

3. Austria, 57.4%

Să fie vreo legătură între nivelul de trai al cetățenilor unei țări și procentul de persoane care dețin o casă?

Get Adobe Flash player